Pe ce Gadgeturi nu se merita sa dai bani pe timp de Criza


După cum bine ştiţi, de la 1 iulie au intrat în vigoare măsurile anti-criză luate de Guvern: creşterea TVA şi reducerile salariale. Asta înseamnă că vom plăti mai mult pentru mofturi şi necesităţi, în vreme ce bugetul nostru va fi mai mic.

Sunt convins că unii cititori nu vor fi afectaţi de aceste aspecte (având o situaţie financiară foarte bună), dar pe de altă parte mulţi alţii vor resimţi din plin picioarele în stomac primite de la conducătorii noştri inteligenţi, corecţi şi curajoşi. Astfel, ar fi bine să ne calculăm paşii din timp, pentru a nu lua decizii pripite pe care să le regretăm mai târziu.

Chiar dacă acum ai suficienţi bani la ciorap, gândeşte-te bine ce faci cu ei. Nu te apuca să-i risipeşti pe tot felul de produse ultimul răcnet, care costă mult şi se devalorizează repede. Dacă tot ai nevoie de una-alta, alege soluţiile optime din punct de vedere al costului, urmărind totodată un nivel decent în ceea ce priveşte calitatea. Legat de gadgeturi, iată o listă cu produse „periculoase” pe care ar trebui să le eviţi măcar anul acesta.

1. Televizorul 3D

Televizorul 3D este una dintre cele mai proaste alegeri pe care le poţi face în 2010. Costă dublu faţă de un LCD TV obişnuit, iar ceea ce primeşti în schimb este o frustrare şi o mare durere de cap. Frustrare pentru că nu există foarte mult conţinut 3D, iar durere pentru că acesta este efectul pe care îl are vizionarea 3D asupra ochilor şi capului tău. Testat şi dovedit 100%. Cei care nu recunosc, fie lucrează pentru companiile producătoare, fie sunt „Gică-contra” ce ţin cu tot dinadinsul să aibă un cuvânt împotrivă. Eu şi colegii, putem doar să vă spunem cu sinceritate că am urmărit filme 3D în cinematografe, pe televizoare uriaşe, dar şi pe monitoare de laptop, şi toate ne-au afectat într-o oarecare măsură – cu cât este ecranul mai mic, cu atât mai mare efortul. Plus că experienţa reală nu este atât de fascinantă precum vezi în reclame şi în comunicatele de presă.

Televizor 3D3D TV

2. Laptopul / desktop-ul de gaming

Gaming laptopGaming laptopAstfel de produse costă o droaie de bani şi, mai ales în cazul laptopurilor, se uzează moral într-un timp foarte scurt. Ce-ar fi să te mulţumeşti cu bătrânul tău PC şi să te apuci să cauţi jocuri mai vechi, dar reuşite.

Nu totul depinde de grafică, ba dimpotrivă: există sute de titluri de succes care rulează pe sisteme modeste fără probleme. Unde mai pui că nici nu costă mult (în raport cu jocurile noi apărute), asta în ipoteza în care le cumperi şi nu le descarci gratuit de pe DC şi torente.

Gaming PCGaming PC

3. Sistemul Home Cinema cu Blu-ray şi boxe

Boxele nu sunt foarte scumpe, în schimb player-ul Blu-ray da. Decât să dai 10 milioane sau chiar mai mult pe aşa ceva, nu mai bine tragi tu un cablu de la PC la televizor? Un cablu HDMI de 10 metri (ca să-l tragi frumos pe lângă perete şi nu pe sub covor, prin mijlocul încăperilor) costă cam 70 de lei. E o economie sesizabilă, zic eu.

Blu-ray home cinemaBlu-ray player

4. Camera video

Camera video e genul de gadget pe care ţi-l cumperi, filmezi câteva zile la început, apoi din ce în ce mai rar până când ajungi să-l utilizezi doar în concedii. Este adevărat că oferă o calitate net superioară faţă de o cameră de pe telefonul mobil, însă e bine de ştiut că aparatele foto compacte oferă performanţe decente pe partea de video. Aproape toată lumea deţine o cameră foto cu funcţie de înregistrare video. Cine nu are, îşi poate achiziţiona ceva mai mult decât decent la o sumă de până în 350 de lei. Spre exemplu, FujiFilm AV100 costă 329 de lei şi filmează High Definition la 24 de fps-uri.

Camera videoCamera video

5. Player-ul multimedia

Un simplu player audio este recomandat, în schimb playere de genul iPod Touch ar fi bine să le laşi să mai aştepte în vitrine. Dacă ţii totuşi la un gadget audio care să ştie mai mult decât muzică, orientează-te către un telefon multimedia. Sigur, ai putea deja să ai unul, iar în situaţia asta nu trebuie să mai cheltuieşti nimic. Altfel, găseşti telefoane cu player multimedia, radio, slot pentru carduri şi jack de 3,5 mm undeva la 300 de lei (vezi Nokia 2690).

Multimedia playerPlayer multimedia

Cam acestea ar fi cele mai tentante gadgeturi pe care ar fi bine să le eviţi câtă vreme nu îţi aprinzi ţigara cu bancnota de 100 de dolari sau de euro. Mai sunt şi altele: ceasuri scumpe, aparate de ras automate, accesorii de lux etc. Pentru toate acestea există alternative. Deşi sunt vremuri grele, ne putem satisface poftele în materie de tehnologie fără să băgăm adânc mâna în buzunar. Trebuie doar să gândim la rece, să nu ne lăsăm duşi de val.

În concluzie:

  • TV normal în loc de TV 3D;
  • PC / laptop office-multimedia în loc de gaming;
  • Cablu HDMI (DVI-HDMI) de la calculator la TV în loc de Blu-ray;
  • Cameră foto cu înregistrare video în loc de cameră video;
  • Telefon multimedia în loc de player multimedia.

Posted on Iulie 6, 2010, in Gadgets, Just about me, Microsoft, Windows 7 and tagged , , , , . Bookmark the permalink. 1 comentariu.

  1. cat de tare e articolul =)) cel mai mult m-a amuzat asta „nu mai bine tragi tu un cablu de la PC la televizor? Un cablu HDMI de 10 metri (ca să-l tragi frumos pe lângă perete şi nu pe sub covor, prin mijlocul încăperilor)” :))

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: