Asus EeePC 1018P-Aluminiu, Bluetooth 3.0 si USB 3.0


Acestea sunt ingredientele principale ale unui netbook exclusivist care vine chiar de la inventatorul acestui tip de ultra-portabil. Asus Eee PC 1018P a fost anunţat la CeBIT în martie şi acum avem imagini clare cu acest netbook de top. Folosirea aluminiului mătuit este o noutate pe un segment unde se încearcă păstrarea unui preţ cât mai mic. Totuşi, gadgetarii din noi se entuziasmează mai tare la vedea porturilor USB Albastre, care ne promit viteze mari de transfer de pe viitoare unităţi de stocare accesibile ca preţ. De asemenea, Bluetooth 3.0 face şi el parte din specificaţii, oferind viteze de transfer teoretice de până la 24 Mbps printr-o conexiune WI-FI negociată prin semnal Bluetooth.

Asus Eee PC 1018P -  netbook exclusivistAsus Eee PC 1018P – netbook exclusivist

Configuraţia lui Asus Eee PC 1018P este şi ea puţin diferită de ce-am văzut până acum. La CeBIT s-a vorbit de procesoarele Atom N455 şi N475 care ar putea fi oferite pentru a funcţiona cu memoria DDR3, însă ele nu sunt încă anunţate oficial. Netbook-ul de 10.1″ va fi dotat cu 1 sau 2 GB RAM şi un HDD de 250, 320 sau 500 GB. Un cititor de amprente şi-a făcut apariţia sub tastatura chiclet, iar grosimea laptopului este de doar 18 mm. Data de lansare şi preţul lui Asus Eee PC 1018P sunt încă necunoscute, însă vrem să credem c-o să ne facă şi nouă o vizită într-o lună sau două.

Asus Eee PC 1018P  - două porturi USB 3.0Asus Eee PC 1018P – două porturi USB 3.0

Asus Eee  PC 1018P cu carcasă din aluminiu mătuitAsus Eee PC 1018P cu carcasă din aluminiu mătuit

Sursa: Slashgear.com Tech in Style

Posted on Mai 2, 2010, in Gadgets, HTC and tagged , , , , , . Bookmark the permalink. Lasă un comentariu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: